Kevin Boli e la mare căutare după revenirea în Superliga, iar una dintre formațiile interesate de serviciile sale este chiar FCSB.
După ce FCSB s-a calificat în grupele Conference League, Gigi Becali a transmis că va transfera un atacant și un fundaș central.
Andrea Compagno este atacantul care va ajunge la FCSB, după ce Gigi Becali a plătit 1,5 milioane de euro, iar Kevin Boli este fundașul central pe care afaceristul îl vrea la vicecampioana României.
După ce Gigi Becali a declarat că îl poate lua liber de contract pe Kevin Boli de la FC Botoșani, Valeriu Iftime a dezvăluit în ce condiții poate pleca fostul fundaș central al lui CFR Cluj de la echipa sa.
„Nu știu, nu am avut o discuție foarte serioasă cu nimeni. Boli e jucătorul meu. Eu am văzut niște becalisme că îl ia cu 20-35.000 de euro. Este jucătorul nostru până la finalul acestui an, după îl poate lua. Sau poate în decembrie când intră în 6 luni.
Boli poate pleca de la noi pentru un preț rezonabil. Dacă îl vrea FCSB, eu cred că au nevoie de fundaș, așa că vedem. Eu aștept să am o discuție și după o să vedem dacă pleacă sau nu de la mine. Nu avem ce să schimbăm. Înțeleg că Bouhenna nu e pe placul lui Mihai, iar alt jucător… Mihai nu îl preferă pe Haruț.
Boli pleacă pentru un preț potrivit, iar eu găsesc un alt fundaș central. Eu am stabilit un preț potrivit, îl știe cumpărătorul, dar deocamdată nu… Sper să avem o discuție pe subiectul ăsta ca să lămurim lucrurile”, a spus Valeriu Iftime pentru Pro Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER